OMFP nr. 203 din 19 Februarie 2021 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“

OMFP nr. 203 din 19 Februarie 2021 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate“

Monitorul oficial nr. 0174 din 19 februarie 2021

La finele anului trecut au fost publicate mai multe acte normative în domeniul financiar-contabil și fiscal, astfel:

a)      Legea nr. 296/2020 ce modifică Codul fiscal;

b)      Legea nr. 298/2020 ce modifică Codul muncii;

c)      OUG nr. 226/2020 privind mai multe măsuri financiare și bugetare.

La începutul anul 2021 a fost publicată OUG nr. 3/2021 privind unele stimulente acordate pentru plata personalului implicat în procesul de vaccinare.

Toate aceste modificări au condus la reactualizarea procedurii de completare și depunere a declarației Formular 112 privind impozitul pe venit și asigurările sociale.

În rest nu sunt modificări structurale privind termenele de depunere, modul de calcul al cifrei de afaceri pentru angajatorii ce își desfășoară activitatea în construcții, etc.

Desigur, declarația se utilizează în principal pentru salariații ce își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă. Cu toate acestea, declarația se utilizează și pentru declararea impozitului pe venit și a asigurărilor sociale pentru mai multe categorii de persoane, astfel:

  • Membrii cooperatori, salariați în baza unor convenții individuale de muncă;
  • Directorii angajați cu contracte de mandat, membrii directoratului potrivit legislației în domeniul societăților pe acțiuni;
  • Persoane fizice care ocupă funcții de demnitate publică – aleși în alegeri;
  • Consilieri locali, județeni sau de sector.

Termenele de depunere a declarației au rămas aceleași:

a)      25 a lunii următoare trimestrului pentru angajatori societăți cu mai puțin de 3 salariați, pentru angajatori asociații și fundații indiferent de numărul de salariați și pentru angajatori persoane fizice ce desfășoară activități independente sau profesii libere indiferent de numărul de salariați;

b)      25 a lunii următoare pentru celelalte categorii de angajatori.

Formularul poate fi deja depus. Fostul formular a fost deja actualizat pe pagina de internet a autorității fiscale.

Sursa: bentaconsult.ro

Informatii contact

Legal Consult
Strada Doctor Carol Davila 93,
București 050453
Telefon: 0213149229
Fax: 0213149229
Email: office@legalconsult.ro

Aboneaza-te la Newsletter

Stabileste o intalnire →
In aceasta perioada trebuie sa fim solidari!
LegalConsult va ofera gratuit consultatii juridice, diverse puncte de vedere. Va invitam sa ne contactati pentru a comunica cu specialistii nostri, in timp real, la adresa de e-mail office@legalconsult.ro.

Totul este gratuit!
Din aceasta situatie putem iesi doar impreuna.

inchide