OUG nr. 226 din 30 Decembrie 2020

OUG nr. 226 din 30 Decembrie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene

Monitorul oficial nr. 1332 din 31 decembrie 2020

Actul normativ analizat astăzi aduce mai multe modificări din domeniul financiar contabil și bugetar, aplicabile de la 01 ianuarie 2021, cum ar fi un nou tratament fiscal al TVA privind livrările de dispozitive medicale, prorogarea majorării plafonului TVA privind locuințele sociale, o nouă perioadă de scutire la impozitul pe venitul din activități specifice, dar și unele prevederi privind construcția bugetară, cum ar fi închețarea unor salarii din sistemul public, anularea unor actualizări ale pensiilor speciale sau menținerea punctului de amendă la valoarea de 145 lei pentru contravențiile la regimul rutier.

Analiza de astăzi va avea ca obiectiv modificările în domeniul fiscal sau al procedurilor fiscale și doar tangențial acele modificări normative conexe sistemului financiar contabil și fiscal.

Să parcurgem aceste noutăți.

1) Scutire la plată 90 de zile impozit specific – art. XXV din ordonanță.

Contribuabilii plătitori de impozit specific – restaurante, hoteluri, beneficiază pentru anul 2021 de o reducere la plată a impozitului pentru o perioadă de 90 de zile începând cu 01 ianuarie 2021.

Aceștia se vor raporta la un an calendaristic de 365 de zile, vor determina impozitul zilnic și vor reduce la plată impozitul aferent celor 90 de zile.

2) Modificări în domeniul TVA dispozitive medicale și achiziții intracomunitare de Remdesivir – art. XIV din ordonanță.

Până la data de 31 decembrie 2022, sunt scutite de TVA cu drept de deducere următoarele livrări de bunuri sau prestări de servicii:

  • Dispozitive medicale pentru diagnosticul invitro al Covid 19.
  • Vaccinurile împotriva Covid 19.
  • Serviciile de vaccinare și testare împotriva Covid 19 – dacă erau supuse TVA.

Până la data de 31 decembrie 2022 sunt scutite de TVA achizițiile intracomunitare de Remdesivir, furnizat de societatea farmaceutică Gilead – acord Comunitate europeană.

3) Plata de TVA la import pentru unele categorii de bunuri supuse taxării inverse în România conform art. VX pct. 2 din ordonanță.

Legiuitorul intenționează să introducă măsură de taxare inversă în vamă pentru importurile efectuate de persoane înregistrate în scopuri de TVA în România pentru următoarele categorii de bunuri la care se aplică deja măsura de taxare inversă pe teritoriul României:

  • Masă lemnoasă și materiale lemnoase;
  • Cereale și plante tehnice, inclusiv semințe oleaginoase și sfeclă de zahăr;
  • Telefoane mobile, microprocesoare, unități centrale de procesare;
  • Tablete PC, laptopuri, console de jocuri.

Notă: textul normativ cuprinde erori de redactare – art. 326 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal nu există, iar afirmațiile de mai sus reflectă opinia noastră.

4) Prorogare termen aplicare majorare plafon valoare locuință socială 140.000 euro – art. XVIII pct. 2 din ordonanță.

Trebuie analizat punctual când intră în vigoare modificările aduse de Legea nr. 296/2020, pentru modificarea Codului fiscal. Marea majoritate a acestora intră în vigoare de la data de 01 ianuarie 2021.

Prin ordonanța analizată astăzi se aduce o prorogare a majorării plafonului locuințelor sociale până la data de 01 ianuarie 2022. Astfel, valoarea maximă a unei locuințe sociale facturată cu cota de TVA de 5% rămâne și în anul 2020 suma de 450.000 lei, plafonul de 140.000 euro se va aplica de la 01 ianuarie 2022.

5) Procedura impozitării indemnizațiilor de șomaj tehnic primite pentru activități independente, profesii libere, în contextul legislației din anul 2020 – art. XIX din ordonanță.

În anul 2020, persoanele fizice ce desfășoară activități independente sau anumite profesii libere, în contextul OUG nr. 30/2020 sau OUG nr. 132/2020 (etc), au primit indemnizații pentru șomaj tehnic sau pentru încetarea/reducerea activității. Legislația de bază a prevăzut impozitarea acestor sume de bani și obligația plății asigurărilor sociale. Persoana fizică are în acest sens obligația depunerii Declarației unice.

Ordonanța de astăzi stabilește procedurile de aplicare a acestor prevederi, astfel:

  •  calculul impozitul pe venit și contribuțiilor sociale obligatorii se efectuează distinct față de celelalte venituri realizate;

Probabil, declarația unică se va modifica având o anexă specială doar pentru această indemnizație.

  • Veniturile din aceste indemnizații nu se iau în considerare la determinarea plafonului de 12 ori salariul minim pe economie, plafon ce se utilizează la determinarea obligațiilor/scutirii la plată a asigurărilor sociale obligatorii.
  • Dacă prin legea bugetului de stat s-ar acorda facilități fiscale pentru plata la scadență a impozitelor (așa cum au fost acordate în anii 2019 – 2020), aceste facilități nu s-ar aplica și pentru impozitele și contribuțiile aferente indemnizațiilor de șomaj tehnic.

Notă: Ordonanța reglementează distinct procedura aplicabilă fiecărei categorii de contribuție în funcție de temeiul normativ în baza căreia s-a încasat indemnizația.

6)  Prelungirea termenului prin care se poate solicita anularea obligațiilor accesorii pentru obligațiile fiscale scadente la data de 31 martie 2020 – art. XX din ordonanță

Legiuitorul extinde categoria obligațiilor fiscale restante la data de 31 martie 2020 la acele obligații fiscale neachitate la 31 martie 2020, inclusiv pentru debitorul aflat în insolvență, independent de existența sau neexistența unui program de plată a creanțelor.

Se extinde perioada de depunere a cererii pentru anularea accesoriilor până la data de 31 martie 2021.

Legiuitorul nu clarifică situația obligațiilor fiscale restante la data de 31 martie 2020 supuse inspecțiilor fiscale începând cu data de 14 mai 2020, data intrării în vigoare a OUG nr. 69/2020 și finalizate până la data de 31 martie 2021.

Acești contribuabili ce se află în situația de a avea emise decizii de impunere ulterior datei de 14 mai 2020 și până la data de 31 martie 2021 inclusiv, se află în riscul de a nu beneficia de anularea accesoriilor, chiar dacă își achită integral debitul stabilit prin deciziile de impunere, în lipsa unei proceduri concrete.

În același context, dacă contribuabilul notifică autoritatea fiscală de aplicarea prevederilor OUG nr. 69/2020, se suspendă executarea silită până pe data de 31 martie 2021.

7) Prelungire termene restructurare datorii bugetare OG nr. 6/2019 - art. XXI din ordonanță.

Intră în sfera de restructurare a OG nr. 6/2019, obligațiile fiscale restante la data de 31 decembrie 2020. Debitorii interesați au posibilitatea depunerii notificării de aplicare a ordonanței până la data de 31 martie 2021.

 

Sursa : bentaconsult.ro

Sursa: bentaconsult.ro

Informatii contact

Legal Consult
Strada Doctor Carol Davila 93,
București 050453
Telefon: 0213149229
Fax: 0213149229
Email: office@legalconsult.ro

Aboneaza-te la Newsletter

Stabileste o intalnire →
In aceasta perioada trebuie sa fim solidari!
LegalConsult va ofera gratuit consultatii juridice, diverse puncte de vedere. Va invitam sa ne contactati pentru a comunica cu specialistii nostri, in timp real, la adresa de e-mail office@legalconsult.ro.

Totul este gratuit!
Din aceasta situatie putem iesi doar impreuna.

inchide