Clauza de neconcurenta in dreptul muncii si posibilitatea denuntarii sale unilaterale

Clauza de neconcurenta este o clauza pe care angajatul si angajatorul o poti la incheierea contractului individual de munca sau a negocierilor executarii acestuia. Prin această clauză salariatul este obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurența cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care se obligă să o plătească. pe toată perioada de neconcurență.

 

Clauza de neconcurență produce efecte numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt îndeplinite în mod concret urmatoarele:

  • activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului,
  • cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare,
  • perioada pentru care să producă efectele clauzei de neconcurență,
  • terții în favoarea căreia se interzice prestarea activităților,
  • aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.

Indemnizația de neconcurență lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază și este de cel puțin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă. . a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite pe durata contractului.

 Indemnizația de neconcurență societății o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil și se impozitează la persoana fizică beneficiară.

Clauza de neconcurenţă îşi poate produce efectele pentru o perioadă de maximum 2 ani de la data încetării contractului individual de muncă.

Clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine, la cererea acestuia instanţa competentă putand diminua efectele clauzei de neconcurenţă.

În cazul nerespectării, cu vinovăţie, a clauzei de neconcurenţă salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizaţiei şi, după caz, la daune-interese corespunzătoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului.

            In acest context, clauza penala, odata negociata de parti, nu poate fi denuntata unilateral.[1] Angajatorul care a executat clauza de neconcurenţă până la o anumită dată nu are posibilitatea denunţării unilaterale. Clauza a fost stabilită prin acordul părţilor contractante, astfel că încetarea efectelor acesteia putea fi realizată tot prin acordul părţilor, în virtutea principiului "mutuum consensus, mutuum dissensus". De asemenea, nefiind identificată o dispoziţie legală care să îi permită angajatorului să denunţe clauza contractuală, acesta trebuia să execute clauza astfel cum a fost stabilită de către părţi.

Dispoziţiile art. 1276 C. civ. reglementează situaţia denunţării unilaterale, atunci când dreptul de a denunţa contractul este recunoscut uneia dintre părţi, însă părţile nu se regăsesc în această situaţie, dreptul muncii derogand tocmai datorita specificului raporului juridic dintre parti de la norma de drept comun. [2]

Angajatorul care nu a platit indemnizaţia de neconcurenţă poate fi obligat de instanta de judecata, la cererea salariatului, sa o plateasca, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală de la data scadenţei fiecărui drept salarial în perioada de la incetarea contractului si până la data plăţii acestor despăgubiri.[3]

Posibilitatea angajatorului de a renunţa în mod unilateral la beneficiul clauzei de neconcurenţă contravine prevederilor art. 41 din Codul muncii[4], în conformitate cu care contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor. Includerea în contractul individual de muncă a unei clauze de neconcurenţă dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce în sarcina ambelor părţi şi cum aceasta este rezultatul negocierii dintre angajator şi angajat, este evident că şi revocarea ei trebuie să urmeze aceleaşi reguli, în aplicarea prevederilor art. 37 din Codul muncii[5] şi a principiului simetriei actelor juridice (mutuus consensus, mutuus dissensus).

Reglementarea instituită prin art. 21 din Codul muncii[6] se constituie într-o veritabilă excepţie de la interdicţia impusă prin dispoziţiile art. 38 din Codul muncii, în sensul că salariatului i se permite să accepte anumite restrângeri ale exerciţiului dreptului său la libertatea muncii, în schimbul obţinerii unui avantaj material, constând în indemnizaţia lunară pe care angajatorul se obligă să i-o plătească.

Este adevărat că potrivit normei legale invocate, clauza de neconcurenţă nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deţine, însă aceasta a fost edictată în scopul protejării salariatului de eventuale abuzuri din partea angajatorului, ceea ce presupune că o atare neregularitate ar putea fi invocată doar de către acesta, în calitate de persoană vătămată într-un drept personal subiectiv, aşa cum rezultă, de altfel, din prevederile art. 23 alin. (2) din Codul muncii, în conformitate cu care, la sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial de muncă, instanţa competentă poate diminua efectele clauzei de neconcurenţă.

Prevederile art. 21 alin. (2) din Codul muncii[7] au ca scop protejarea salariatului, respectiv asigurarea respectării de către angajator a principiului libertăţii muncii, astfel încât interesul de a invoca nulitatea unei clauze de neconcurenţă pentru neîndeplinirea condiţiilor reglementate de către art. 21 alin. (2) din Codul muncii aparţine doar salariatului lezat printr-o astfel de clauză, iar sancţiunea nerespectării acestor cerinţe este nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolute.



[1] Decizia nr. 630/2017 - Contract individual de muncă. Denunţarea unilaterală a clauzei de neconcurenţă Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca, publicata în Buletinul curtilor de apel nr. 12 din 30 decembrie 2017.

 

[2] Art. 1.276. Cod Civil
(1) Dacă dreptul de a denunţa contractul este recunoscut uneia dintre părţi, acesta poate fi exercitat atât timp cât executarea contractului nu a început.
(2) În contractele cu executare succesivă sau continuă, acest drept poate fi exercitat cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, chiar şi după începerea executării contractului, însă denunţarea nu produce efecte în privinţa prestaţiilor executate sau care se află în curs de executare.
(3) Dacă s-a stipulat o prestaţie în schimbul denunţării, aceasta produce efecte numai atunci când prestaţia este executată.
(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în lipsă de convenţie contrară.

[3] Sentinţa civilă nr. 3167/14.12.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş

[4] Art. 41. Codul muncii
(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor.
(2) Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.
(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:
a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) condiţiile de muncă;
e) salariul;
f) timpul de muncă şi timpul de odihnă.

[5] Art. 37. Codul muncii
Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă.

[6] Art. 21. Codul muncii
(1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.
(2) Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul.
(3) Indemnizaţia de neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază şi este de cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
(4) Indemnizaţia de neconcurenţă reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil şi se impozitează la persoana fizică beneficiară, potrivit legii.

[7] Art. 21 alin (2) Codul muncii Clauza de neconcurență produce efecte numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt îndeplinite în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizației de neconcurență lunară, perioada pentru care vor produce efecte clauzei. . neconcurență, terții în favoarea căreia se interzice prestarea activităților, precum și aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul.